A trebuit sa treaca o perioada destul de lunga pentru a intelege ca o simpla cantonare in problemele si grijile unei singure comunitati, fie ea si a spatiului celui mai fericit, acela al locului natal, nu poate acoperi aria preocuparilor unui adevarat parlamentar.

Mi-am facut datoria fata de Botosani, am inventat festivaluri, am trasat posibile
solutii pentru o la fel de posibila strategie culturala a judetului, am intalnit
tot felul de oameni, am sprijinit pe cei care doreau sa faca realmente ceva.

Acum ma intorc acasa, la mine acasa, la Bucuresti, unde locuiesc eu
si familia mea, unde muncesc, unde creez, unde ma simt mult mai
util si mai important pentru ca aici nimeni nu a indraznit sa ma
batjocoreasca asa cum au facut-o unii la Botosani. Sa fie
sanatosi si sa se bucure de realizarile lor si ale celor pe care
reusesc sa-i stimeze cu adevarat!

Eu cred ca am ceva de spus aici, teatrul pe care il conduc se afla
intr-un cartier marginas, cu zeci de mii de oameni, fiecare cu
opiniile, cu doleantele, cu sperantele sale. Eu traiesc aici,
intr-un oras viu, adevarat, cam murdar, cam aglomerat,
cam haotic, cam balcanic uneori, oarecum parizian cateodata,
dar pe care il iubesc pentru ca este al meu, pentru ca imi duc
zilnic copiii la scoala, pentru ca ii invidiez pe cei care au timp sa
se plimbe, pentru ca joc in parcuri, la Metrou, la teatru, pentru ca
oamenii ma saluta si pentru ca nimeni, dar absolut nimeni nu mi se
adreseaza cu "dom, deputat". Aici toata lumea imi spune "maestre" si
chiar daca asta are si intelesul ca am cam inceput sa imbatranesc, trebuie
sa recunosc ca imi face placere.

Locul meu este la Bucuresti si inca mai am timp sa-i fiu de folos.